COMUNICAT
Poziția Asociației Lucrătorilor în Industria Spectacolelor – A.L.I.S. cu privire la impactul restricțiilor reimpuse industriei de spectacole
Asociația Lucrătorilor în Industria Spectacolelor – A.L.I.Sreprezintă una dintre categoriile cel mai puternic afectate de restricțiile impuse sectorului evenimentelor și spectacolelor de la începutul crizei sanitare și până în prezent. Lucrătorii în industria spectacolelor sunt parte integrantă și importantă din sistemul care compune industria de evenimente, restricțiile impuse instituțiilor culturale, organizatorilor de evenimente, dar și HoReCa, având un impact direct și profund asupra activității noastre.
Înțelegem necesitatea evitării aglomerărilor mari de oameni în situația creșterii numărului de cazuri și a indicelui de incidență și suntem primii care respectăm și cerem mai departe și altora respectarea normelor de siguranță sanitară, dar tragem un semnal de alarmă asupra situației extrem de grave în care se află lucrătorii din acest domeniu, și industria evenimentelor în general, o situație care se adâncește cu fiecare zi ce trece.
În contextul noilor restricțiilor reimpuse acestui domeniu, considerăm necesare o serie de măsuri care să ofere o mai mare predictibilitate desfășurării evenimentelor și care să vină urgent în sprijinul lucrătorilor din acest domeniu:
- Impunerea graduală a restricțiilor pentru evenimentele desfășurate la interior, odată cu depășirea indicelui 1,5 cazuri/1000 de locuitori – respectiv, reducerea de la o capacitate de 50% (maximul admis) la 30% din numărul total de locuri, oferind șansa organizatorilor și lucrătorilor de a se adapta, fapt susținut și de domnul Ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu;
- Definirea unui cadru normativ coerent și predictibil cu privire la desfășurarea evenimentelor în județele și localitățile care nu au depășit indicele de 1,5 cazuri/1000 de locuitori și pregătirea acestui cadru pentru momentul ridicării restricțiilor din regiuniile care acum au depășit acest coeficient de 1.5;
- Identificarea urgentă a unor soluții de ajutor financiar pentru lucrătorii din acest domeniu care nu au beneficiat de nici un fel de sprijin în ultimele 7 luni, veniturile acestora scăzând cu până la 80-90%; A.L.I.S. a prezentat în repetate rânduri soluții pentru diferitele categorii de lucrători care au nevoie de sprijin pentru a trece peste această perioadă, o nevoie care a devenit urgentă, având în vedere evoluția situației sanitare și noile restricții impuse.
În plus, dorim să evidențiem demersurile facute de Guvern pentru susținerea acestui domeniu, concretizate prin crearea unui grup de lucru care are ca obiectiv găsirea unor soluții și norme coerente pentru buna funcționare a evenimentelor atât la exterior cât și la interior.
În ultimele săptămâni, atât reprezentanți ai Guvernului cât și reprezentanți ai industriei spectacolelor au lucrat îndeaproape pentru găsirea celor mai bune soluții pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor. Avem încredere că autoritățile vor continua aceste demersuri, având în vedere că nu există date statistice care să ateste că evenimentele desfășurate cu respectarea normelor de siguranță sunt generatoare de focare, publicul fiind unul extrem de disciplinat și respectând cu strictețe măsurile impuse.
În final dorim să sublinem că o revenire chiar și parțială a activității acestui sector și a altor sectoare conexe industriei de spectacole (turism, HoReCa) nu este și nu va fi posibilă fără responsabilitatea tuturor cu privire la respectarea strictă a normelor de siguranță impuse. Oricâte restricții vor fi impuse acestui sector și oricât de stricți suntem noi cu privire la respectarea acestor reguli, evenimentele și concertele pe care ni le dorim cu toții nu vor reveni fără un efort comun: autorități, organizatori, lucrători și public.